Sunaţi ACUM unul dintre consultanţii noştri:
Ing. Daniel Nica - 0724.334.393
Ing. Nicolae Lia - 0731.498.565
întrebări frecvente |
Şapa încălzită este o şapă pe bază de ciment sau pe bază de anhidride, având înglobate conducte prin care circulă un fluid cu rol de încălzire a încăperii .
Condiţii de montaj pe şape încălzite
Se verifică mai întai toate cerinţele prevăzute pentru montajul pardoselilor din lemn masiv; umiditatea admisă determinată cu higrometrul cu carbid nu poate depăşi valorile de:
Punerea în funcţiune graduală a instalaţiei de încălzire are rolul de a stabiliza şapa, eliberând lent eventualele tensiuni şi crescând gradul de uscare până la cel corespunzator celui de echilibru cu condiţiile ambientale climatice în care se găseşte, astfel încât să nu cedeze ulterior umiditate parchetului.
Grosimea minimă a şapei trebuie să fie de 6 cm, din care 3 cm deasupra conductelor. Înainte de punerea în funcţiune a instalaţiei de încălzire, şapa trebuie să aibă un timp minim de asteptare care trebuie să fie:
După aceşti timpi de asteptare, se pune în funcţiune instalaţia de încălzire, crescând gradual temperatura cu cca 5 °C/zi, până se ajunge la temperatura maxim admisă.
Instalaţia va lucra la această temperatură cel putin 10 zile consecutive, asigurând o bună ventilaţie a spaţiului. Procesul de răcire se realizează reducând gradual temperatura cu cca 5 °C/zi, până la aproximativ 20 °C. Instalaţia de încălzire trebuie oprită cu cel puţin 5 zile înainte de începerea montajului parchetului, asigurându-ne că temperatura şapei este cuprins între 15-20 °C, iar umiditatea relativă ambientală la maxim 60%.
Este foarte important ca umiditatea relativă a aerului să fie menţinută la valori între 40-60%, astfel încât să fie pevenite formarea fisurilor la parchet.
Temperatura pardoselii încălzite nu trebuie să depăşească 26-27 °C.
Parchetul montat pe şapa încălzită nu se acoperă cu covoare sau alte materiale de decor.
Pe şapa încălzită, parchetul poate fi montat atât lipit cât şi flotant.
Montajul prin lipire pe şapa încălzită
În mod normal, pe şapa încălzită nu se execută bariere contra vaporilor şi nici lucrări de nivelare sau consolidare; este recomandat să se aplice un primer( doar ca amorsă) adecvat pentru tipul de adeziv folosit. Recomandarea
: răşina PRIMER PA400 diluată cu D40, în proporţie de 1:1 ca şi amorsa şi adeziv PELPREN PL/6 sau MONOPARQUET.
Montajul flotant pe şapa încălzită
Se efectuează ca şi în cazul şapei neîncălzite. Va trebui luată în calcul: rezistenţa termică totală( parchet + stat de izolare acustică de cca 2,5 mm).
Ce parchet se recomandă pentru montaj pe şape încălzite?
O gamă largă de esenţe de lemn masiv sunt adecvate montajului pe şape încălzite. Criteriile de limitare a grosimii nu sunt foarte stricte, mergând de la 10 mm la 22 mm.
Laţimea lamelelor este limitată însă de stabilitatea esenţelor: laţimea maximă de 90 mm conferă o siguranţă asupra riscului de deformare; ca o excepţie, unele esenţe permit laţimi de 140 mm.
sfătuieşte clienţii să opteze pentru parchet prefinit( cel dublustratificat este ideal) în cazul montajului pe şape încălzite; acesta are un coeficient de pierdere energetică scăzută şi o variatie dimensională redusă la schimbarile de temperatură.
Esenţe de masiv : Doussié, Merbau, Iroko, Teck, parchetul industrial, etc.
Esenţe de prefinit : toate care se încadrează în recomandările de mai sus.