proiect podul mogoşoaiei

În faţa librăriei Cărtureşti a fost amplasat un trotuar provizoriu din lemn care poate fi testat. Lemnul este furnizat şi montat de Ecolemn, parchet prin excelenta şi este un lemn exotic, de esenţă foarte tare, rezistent la intemperii.

 

Pentru a înlesni eliberarea autorizaţiei de construire a proiectului pietonal de pe Calea Victoriei, vă invităm să semnaţi petiţia online la adresa: http://www.arhitectura1906.ro/petitia.php

 

Proiectul va rămâne expus votului public până pe data de 14 octombrie.

 

 

Preluare din Revista Arhitectura:

 

Un proiect iniţiat de POINT 4 şi susţinut de revista Arhitectura

POINT 4 şi revista Arhitectura vă invită să participaţi la realizarea unui proiect urban: un trotuar din lemn care reface în mod simbolic Podul Mogoşoaiei. Puteţi testa prototipul trotuarului din lemn amplasat în faţa librăriei Cărtureşti şi decide dacă doriţi realizarea lui la o scară mai mare, pe Calea Victoriei (fostul loc al Podului Mogoşoaiei).

 

Autorii proiectului: arh. Justin Baroncea, arh. Jean Craiu, arh. Radu Enescu, arh. Ştefan Ghenciulescu, arh. Constantin Goagea, arh. Carmen Popescu

Dezvoltare proiect: Ing. Raluca Martis

Realizator prototip : ECOlemn srl

 

Descriere proiect - problema identificată

Cursul Căii Victoriei, de la Hotelul Hilton şi până în dreptul Bisericii Kretzulescu se revarsă într-o deltă de maşini. Dumneavoastră, ca pieton, sunteţi cel mai dezavantajat de situaţia actuală. Nu este greu de observat că este practic imposibil să ajungi de la Hilton la statuia lui Maniu mergând pe latura stângă a Căii Victoriei în sensul de coborâre către Dâmboviţa. Printre maşinile parcate, vă este greu să traversaţi această zonă - ostilă în cursul săptăminii şi a nimănui duminica, atunci când parcările se mai golesc.

 

Descriere proiect - soluţia

Propunerea noastră încearcă să delimiteze "cursul" Căii Victoriei de parcările situate în faţa Ateneului, a restaurantului Cina şi a Bibliotecii Centrală Universitară. Instrumentul acestei delimitări îl constituie un trotuar modular din lemn. Un trotuar care să vă ajute să traversaţi în mod firesc "zona" şi care să (re)articuleze într-un ansamblu Piaţa Ateneului, spaţiul din faţa restaurantului Cina, Piaţa Palatului şi Piaţa Revoluţiei.

 

Pentru a înlesni eliberarea autorizaţiei de construire a trotuarului, am lansat această campanie de strângere de semnături ( în perioada 6 iunie - 15 octombrie). Şi pentru a vă ajuta să luaţi o decizie, am amplasat un trotuar provizoriu în faţa librăriei Cărtureşti, care deşi la scară mai mică decât cel pe care îl prevede proiectul real (de pe Calea Victoriei), vă oferă posibilitatea să îl testaţi şi să vă exprimaţi opinia în legătură cu viabilitatea lui.

 

Descriere proiect - rezultate finale

Iniţiatorul proiectului, grupul de firme de arhitectură POINT 4, va prezenta rezultatele finale ale acestui proiect în cadrul Bienalei de Arhitectura (15 octombrie - 15 noiembrie) şi va elabora documentaţia pentru obţinerea aprobărilor din partea Primariei Generale a Capitalei.

 

Multumim, de asemenea, Ecolemn, parchet prin excelenta , fără de care prototipul amplasat în faţa librăriei Cărtureşti nu s-ar fi putut realiza.

 

 

lemnul şi mediul

Deşi aparent este o contradicţie între termenul de ecologie şi activitatea unei firme care consumă foarte mulţi metri cubi de lemn pentru a-şi îndeplini obiectivele, în realitate Ecolemn, parchet prin excelenta contribuie la menţinerea unui echilibru între natură şi economie.

Copyright ©2003-2012 Ecolemn SRL
Toate drepturile rezervate.
deschide 1001case     Afaceriparchet lemn